Biserica Neagra

Impozantul monument din centrul Braşovului a fost construit în secolele XIV-XV. Lucrările încep în 1383 şi au la bază un proiect în stil gotic, cu mărimi impresionante: 89 m lungime, 38 m lăţime şi 42 m înălţime. În planul iniţial erau prevăzute două turnuri, dar a fost realizat doar unul, cu o înălţime de 65 m. În 1421 când lucrările se apropiau de sfârşit, năvălesc turcii producând pagube serioase construcţiei.

După trecerea pericolului lucrările au fost reluate, edificiul fiind terminat şi sfinţit în 1477, iar turnul în 1514. În 1542 când oraşul a acceptat reforma lui Honterus şi sasii au trecut la luteranism, biserica catolică de până atunci s-a transformat în evanghelică. Pe lânga scurta cronică a Transilvaniei pe anii 1143-1571, figura şi lunga listă a donatorilor care au făcut posibilă construirea bisericii (după Orban Balazs: Descrierea Ţinutului Secuiesc). Din păcate inscripţiile au dispărut în incendiul din 1689, după care edificiul devine cunoscut sub numele de "Biserica Neagră".

Se spune că pe lângă altarul principal ornat cu statui de argint aurit mai erau 22 de altare, toate dispărute în marele incendiu. Refacerea îngreunată şi de frecventele cutremure a durat aproape 100 de ani şi a rezultat un interior cu puternice influenţe baroce. În perioda interbelică statuile de pe pilaştrii corului au fost înlocuite cu copii, originalele fiind şi ele expuse în interiorul bisericii. Biserica se mândreşte cu cea mai mare şi unică orgă mecanică Buchholz funcţională din sud-estul Europei, având 3993 de tuburi şi 76 de registre, care dăruieşte momente de neuitat iubitorilor de muzică. Tot aici se poate admira cea mai mare colecţie din Europa de covoare anatoliene din secolele XVI - XVIII, fragmente de pictură murală din secolul XV, o cristelniţă din 1472 şi multe obiecte vechi. Istoricul bisericii şi al restaurărilor precum şi viaţa şi opera reformatorului Johannes Honterus (1498-1549) este prezentată în cadrul expoziţiilor ce se pot vizita în biserică.

Johannes Honterus

Un alt monument istoric este statuia marelui umanist Johannes Honterus (1498-1549) ce se află în curtea Bisericii Negre, opera a sculptorului berlinez H. Magnussen (1898).

Johannes Honterus a fost unul din marii iluministi si umanisti germani fiind originar din Brasov este cunoscut in principal datorita manualului sau de geografie si astronomie realizat in 1530 in care publica o descriere detaliata a lumii asa cum era cunoscuta la aceea vreme.

El infiinteaza prima tipografie din Transilvania in 1533 la Brasov, tipografie in care este tiparita prima carte in limba romana de catre diaconul Coresi.

Casa Sfatului

Casa Sfatului din Brașov, un important monument de arhitectură din municipiul Brașov, a fost inițial doar un turn de supraveghere, ale cărui baze se aflau pe cele ale actualului turn. Clădirea s-a transformat în Primărie pe măsură ce orașul s-a dezvoltat. Astfel, următoarea mențiune despre Casa Sfatului din Brașov apare în 1503, ea fiind menționată sub numele de „Praetorium”. Construcția a cunoscut de-a lungul anilor multe modificări, multe dintre ele fiind datorate distrugerilor provocate de evenimente naturale.
Administrația orașului se mută din aceasta clădire în anul 1876, într-o clădire nouă situată la interesecția străzilor Republicii și Mihail Sadoveanu.
La inceputul secolului XX, Casa Sfatului urma să fie demolată și înlocuită cu o clădire administrativă modernă. Acest lucru a fost evitat doar datorită unei puternice campanii de presă pentru menținerea vechiului monument istoric. Ultima modificare arhitecturală a Casei Sfatului a avut loc în anii 1909 - 1910, când acoperișul baroc a fost înlocuit de actualul acoperiș piramidal, cu țigle colorate. Din 1950, clădirea găzduiește Muzeul Județean de Istorie.

Scheii Brasovului

În Șchei a luat ființă prima școală românească, în curtea și sub protecția Bisericii Sfântul Nicolae. Clădirea școlii, aflată în imediata apropiere a impunătoarei biserici, ilustreaza vechimea invățământului brașovean in limba română. Într-un memoriu înaintat de către românii din această parte a orașului autorităților transilvănene, 1495 este menționat ca an al înființării școlii românești: „…s-au zidit biserica și școala la anul 1495”; este posibil sâ fi existat deja o școală din lemn, deoarece pe listele de impozite ale orașului erau consemnați grămătici (traducători) care ar fi putut avea și activități didactice.
Vechiul cartier Scheii Brasovului mai adaposteste si alte monumente istorice si biserici precum Sf. Treime de pe Tocile si Biserica Evanghelica.

Biserica Sf. Bartolomeu

Situata in cartierul Bartolomeu, Biserica Sfântul Bartolomeu a fost construită în secolul al XIII-lea (cca. 1260), cu modificări substanțiale în secolul al XV-lea. Întreaga construcție este tributară bisericii Mănăstirii Cisterciene de la Cârța.

Partea originală, rămasă neatinsă, cuprinde corul și încăperile adiacente acestuia, inclusiv cele două capele pătrate cu care se închid, spre răsărit, brațele transeptului. Planul bisericii este asemănător cu cel de la Cârța, numai că acesta dispune de trei travei pătrate. În fațada vestică avem două turnuri din care doar unul este în întregime executat.
Turnul de astăzi este construit în 1842, în locul turnului vechi, prăbușit la cutremurul din 1822.

Turnul Negru

Turnul Negru este unul dintre cele patru turnuri de observație ale Cetății Brașovului construit ca o fortificație independentă amplasată în afara zidurilor cetății, înaltă de peste 11 metri. Situat la mică distanță de Bastionul Fierarilor, pe o stâncă a dealului Warthe, Turnul Negru din Brașov domina Șcheii cu dimensiunile sale, el trebuind să împiedice apropierea dușmanilor de zidurile orașului, care aici erau la mai puțin de 5 m de stâncă (abia în 1819 - 1820 trecerea a fost lărgită). Ocupând o suprafață de 50 mp, turnul are 11 m în înălțime, iar zidurile sale măsoară la bază 2 m grosime. Prezintă șase goluri de tragere pe fiecare față a sa, dispuse pe trei rânduri de atac. În interior are trei galerii etajate și, mai demult, turnul poseda un sistem de legătură cu Cetatea printr-un pod mobil ce se lăsa până la Bastionul Fierarilor. Turnul datează din secolul XV, fiind construit concomitent cu Turnul Alb. Acoperișul inițial nu se mai păstrează, fiind distrus de trăznet, la 23 iulie 1559, și de incendiul din 1689 - care au înegrit zidurile turnului și i-a dat denumirea de azi. În timpul epidemiei de ciumă din 1756, se pare că Turnul Negru a fost folosit ultima dată ca adăpost și punct de pază pentru paznicii cordonului sanitar din jurul orașului. În caz de primejdie, un lanț gros de fier între stâncă și bastion oprea comunicația cu Dupăzidurile de Jos. Abia în 1900 s-a pus problema restaurării monumentului, efectuându-se o consolidare a zidurilor la partea lor superioară în anul 1901.

Turnul Alb

Construit între anii 1460 și 1494, Turnul Alb impresionează și astăzi prin masivitatea și zveltețea liniilor sale arhitectonice. Rezumând arhitectura sa în date putem spune: plan semicircular deschis; peste 30 m diferență de nivel față de zidurile orașului; înălțime: 20 m spre oraș și 18 m înspre deal; zidurile au la bază 4 m, iar diametrul turnului măsoară 19 m. De-a lungul zidurilor sale, turnul prezintă metereze, guri pentru smoală și balcoane susținute de console cioplite în piatră. Aflându-se la 59 m depărtare de zidul cetății, turnul comunica cu aceasta printr-un pod mobil ce făcea legătura între turn și Bastionul Graft. Avea vedere spre Blumăna și, cu cele 5 etaje ale sale, era cel mai ridicat punct de fortificație din Brașov. În interiorul turnului s-a păstrat coșul de fum de deasupra unei vetre, care putea servi și pentru încălzirea paznicilor și a apărătorilor - breslași cositorari și arămari. În 1678, breasla cositorilor a răscumpărat obligația de apărare a turnului, numărul meșterilor fiind scăzut. Cu ocazia marelui incendiu din 21 aprilie 1689, focul dus de un vânt puternic a cuprins și Turnul Alb, care a ars, fiind renovat de abia în 1723. Alte acțiuni de restaurare au fost efectuate în 1902, 1974, 2002 și 2005 - 2006. Astăzi deține un punct muzeal.

Cetatea celor Sapte Bastioane

Invaziile turco-tătare tot mai dese în Brașovul secolelor XIII - XV au făcut ca majoritatea populației care nu era legată de pământul fertil din Bartolomeu să se strămute pe locul dintre Tâmpa, Șchei și dealul Warthe. Înainte aici exista o pădure deasă, prin mijlocul căreia trecea pârâiașul dinspre Pietrele lui Solomon (Graft). Acolo unde acesta se despărțea în două, un braț luând-o spre Blumăna iar celălalt spre Brașovechi, exista un turn de observație în jurul căruia, începând cu 1420, s-a construit clădirea Casei Sfatului. Locul nu era chiar pustiu; călugării și călugărițele venite o dată cu teutonii își construiseră aici două mănăstiri: cea a Sf. Laurențiu și cea a Sf. Caterina. Acestea au fost din păcate distruse de tătari în 1241.
După 1383, locul noii așezări a fost fortificat doar cu șanturi, valuri de pământ și palisade. La sfârșitul secolului al XIV incinta se reface în piatră. Treptat însă, a început construcția zidurilor și bastioanelor, care au dus faima Brașovului până departe ca fiind „cetatea celor șapte bastioane”. În total, zidurile aveau 3000 m lungime, fiind de 12 m înălțime și groase de 1,70 până la 2,20 m. Pe lângă bastioanele dispuse la fiecare 110 m, acestea mai erau apărate și de 28 de turnuri de pulbere, de formă pătrată. Zidurile erau duble și, uneori triple, între ele existând șanturi și valuri de pământ. Între ziduri se aflau așa numitele „țarcuri”, stăpânite fiecare de câte o breaslă. Începând din secolul XV, sub supravegherea regelui Sigismund de Luxemburg, se construiră astfel primele fortificații ale cetății Brașov.

Bastionul Tesatorilor

Situat în colțul de sud-vest al cetății Brașov, Bastionul Țesătorilor, ocupă o suprafață de 1.616 mp. Zidurile sale au o grosime cuprinsă între 4 m la bază și 1 m la cel de-al patrulea nivel al construcției. Construit de către breasla țesătorilor, pe patru nivele, cu goluri de tragere, guri de păcură și cu două turnuri de strajă, bastionul are o arhitectură unică în sud-estul Europei. Fiind cruțat de marele incendiu de la 1689, se păstrează în forma sa originală. Cele dintâi lucrări de construcție au avut loc între 1421 și 1436, fiind ridicate primele două nivele. Între 1570 și 1573 a fost ridicat cel de-al treilea etaj, iar între 1750 și 1910 au fost executate importante lucrări de restaurare, după ce bastionul se prăbușise parțial în 1701. În 1908, după ce a slujit mult timp numai ca depozit, bastionul a căpătat clădirea adiacentă (sediul breslei), și, din ce în ce mai mult, este folosit pentru petreceri și mai ales concerte de operă, datorită extraordinarelor calități acustice de care dă dovadă. În 1950, în interiorul bastionului s-a amenajat Muzeul Țării Bârsei, în care este expusă macheta vechii cetăți a Brașovului și a Șcheiului așa cum arăta la sfârșitul secolului al XVII-lea, precum și arme și produse ale breslei țesătorilor.

Bastionul Graft

Bastionul a fost construit între anii 1515 - 1521, apărat și întreținut pe costurile breslei șelarilor, fiind menit să facă legătura între oștenii din cetate și Turnul Alb. Poziția sa, aflată aproape la mijlocul laturii de nord-vest a cetății, a făcut ca bastionul să sporească posibilitățile de apărare a acelei zone.
În secolul al XVI-lea zidul de nord-vest al cetății este dublat de încă un zid exterior. Tot atunci au fost captate apele care veneau din Șchei într-un canal (pe germană Graft), care curgea la poalele zidului nou construit. Bastionul Graft a fost proiectat așadar ca o punte peste canal. El avea la bază o grosime de circa 4 metri și era structurat pe două etaje și un pod, dotate cu goluri de tragere și guri de păcură păstrate până astăzi. Accesul spre Turnul Alb era asigurat printr-un pod care urca panta pana in dreptul intrarii in Turnul Alb de unde aparatorii coborau o scara pentru a permite intrarea in turn.
Din cauza unei inundații mari, în urma unei ploi torențiale la 24 august 1809, zidul exterior de incintă a fost mult slăbit prin spălarea fundațiilor (datorită zidurilor orașului, toată cantitatea de precipitații din Șchei trebuia să se scurgă de-a lungul canalului Graft). De aceea, arhitecții orașului au găsit o soluție prin construirea a trei arcade de sprijin, peste pârâu, în 1822. În secolul XX, când zidul a fost străpuns pentru a asigura a doua ieșire a cinematografului Corso și cu ocazia construcției unei case de locuit pentru fabricantul Friederich Czell, două dintre arcade au dispărut, o dată cu porțiunea de zid care le sprijinea. Inscripția de pe peretele nordic al Bastionului Graft, inițial în opt rânduri și - astăzi - în mare parte ilizibilă, nu a mai putut fi restaurată, deoarece nu s-a identificat nici o copie a ei. Renovat în 2004 - 2005, înăuntrul bastionului s-a amenajat o secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov cu tematica „Meșteșugarii din Brașov - apărători ai cetății”. Expozitia, aflată la etajul al doilea al bastionului, cuprinde arme, armuri și muniții utilizate la apărarea cetății, panouri informative cu facsimile din documente și fotografii/litografii ale fortificațiilor medievale ale Brașovului. De asemenea, a fost refăcut și traseul către Turnul Alb, printr-o serie de trepte ce urcă pieptiș panta dealului Warthe.

Bastionul Postavarilor

Situat în colțul de nord-est al cetății Brașov, Bastionul Postavarilor a fost apărat și construit de breasla aurarilor între 1450 și 1455. Aceștia l-au înzestrat cu bombarde de la Praga, cu trei tunuri mici și cu 16 archebuze. În 1521 și 1522 sunt realizate lucrări la bastion. În 1640, punctul de apărare a fost preluat de către postăvari.
Construit pe patru nivele de galerii de lemn, de formă eliptică cu diametrul de 16 m, bastionul măsura 20 m în înălțime. Zidurile sale aveau la bază 2 m grosime și prezentau la primul nivel găuri pentru instalarea tunurilor de calibru mic. Bastionul Postăvarilor s-a păstrat relativ bine până astăzi, fiind consolidat în anii 1961 - 1962 și renovat în 2005. In prezent, se intenționează crearea unui punct muzeal în incinta sa, precum și acoperirea lui cu o cupolă de sticlă.

Bastionul Funarilor

Bastionul Funarilor (sau Frânghierilor) din Brașov este primul bastion menționat în documente, la 1416. De formă hexagonală, bastionul avea inițial 10-12 m în înălțime și era dotat cu guri de tragere pentru piese mobile. Arcurile plate din cărămidă, ale căror urme se mai văd și astăzi, au fost construite ceva mai târziu. Bastionul a avut de suferit din pricina incendiilor de la 1461 și 1689, cel din urmă provocând grave distrugeri asupra arhitecturii inițiale. Refăcut, bastionul Funarilor a slujit drept depozit pentru materiale. Casa, care se vede și astăzi, a fost construită în 1794, de către breasla ce avea în stăpânire fortificația. În 1894, bastionul a fost vândut cu 2.000 de fiorini, sumă importantă la acea vreme. bastionul a fost renovat în 2006.

Bastionul Aurarilor

Construit în doi ani, Bastionul Aurarilor s-a aflat aproximativ la mijlocul laturii de nord și nord-est a cetății Brasov. Fundațiile au fost săpate de locuitorii din Țânțari, Zărnești și Tohan. Nisipul a fost adus de locuitorii satelor din apropierea orașului, pietrele și varul au fost transportate de cei din Brașovechi și satele săcelene. Locuitorii din „Cetate” și din cartierele Șchei și Blumăna au lucrat direct, cu mâinile lor, la ridicarea zidului și a bastionului. La 20 octombrie 1646, sfatul orașului Brașov a predat noul bastion, precum și spațiul de apărare învecinat, „pentru întretinere și apărare pe veci” breslei aurarilor. În formă de hexagon, ca și Bastionul Funarilor, Bastionul Aurarilor măsura 22 m în înălțime. Avea guri de tragere pentru tunuri de calibru mic și, prin poziția sa, vedere bună până departe înspre Blumăna și Brasovechi. Era, se pare, singurul bastion cu stema Brașovului pe frontispiciu, sub care era indicată perioada de construcție: 1639 - 1641 și numele juzilor primari Christian Hirscher și Michael Goldschmidt. În 1728, un incendiu izbucnit la Poarta Principală s-a extins până la bastion, pe care l-a afectat. În secolul XIX, în incinta sa funcționa un restaurant. În 1871, breasla aurarilor, împuținată foarte mult, a vândut orașului bastionul și spațiul de apărare anexat. Bastionul Aurarilor a fost demolat în 1886, în spatele lui fiind construită Școala reală de stat (1888 - 1889), devenită mai târziu liceul «Dr. Ioan Meșotă», iar astăzi corpul T al Universității «Transilvania» din Brașov.

Bastionul Curelarilor

Aflat în nord-vestul cetății Brașov, Bastionul Curelarilor avea o formă de potcoavă, de peste 40 m lungime și 14 până la 17 m lățime. Perimetrul exterior măsura 102 m, iar înălțimea zidurilor era de 15 m. Zidurile măsurau la bază peste 4 m în grosime, care se reducea apoi până la doi metri. Potrivit inventarului armamentului orășenesc din anul 1562, în Bastionul Curelarilor existau la acea dată 31 de puști grele (bombarde), 5 puști de mână, un tun mic și 1½ chintale praf de pușcă. Prima mențiune documentară a fortificației datează din 1525. Ca și Bastionul Țesătorilor și cel al Fierarilor, Bastionul Curelarilor avea trei nivele și un turn de observație. Incendiul din 1689 a lăsat neatinsă fortificația. Ruinat în mare parte, a fost demolat în 1887, pe locul lui construindu-se Casa Baiulescu.