Conform părerii mai multor cercetători acest catalog cuprinde si cea mai veche referinţa asupra Braşovului, eliminând astfel ipoteza, care situa cronologic întemeierea oraşului dupa invazia mongola, adică dupa anul 1241.

Ulterior oraşul a fost numit Barasu în 1252, in 1288 a fost atestat sub denumirea de Braso iar în 1294 sub cel de Braşov. În a doua jumătate a secolului al XIV-lea oraşul devine unul dintre centrele economice şi culturale ale Transilvaniei, fiind confirmat drept centru administrativ si ecleziastic al Ţării Bârsei.

Între data de 8 septembrie 1950 si 24 decembrie 1960 a fost denumit Oraşul Stalin după  Iosif Vissarionovici Stalin, fiind de altfel şi capitala regiunii Stalin. Oraşul a fost declarat municipiu la data de 17 februarie 1968.  

Privilegiile succesive acordate de către domnitori, au făcut ca oraşul să fie centrul legăturilor umane, culturale şi economice, loc de refugiu pentru multe familii de domnitori, cărturari şi revoluţionari. Acest teritoriu a fost o parte integranta din zona de etnogeneză a poporului român.

În evul mediu, locuitorii acestui spaţiu - români, maghiari si germani - au contribuit la dezvoltarea oraşului şi a mai multor târguri, cetăţi si sate. Încă din secolul al XII-lea Braşovul era principalul centru din Transilvania precum şi placa turnanta a schimburilor comerciale ce legau Viena si Budapesta cu Imperiul Otoman, pe de o parte, si cu Asia, pe de alta parte, valorile materiale acumulate de meşteşugari si comercianţi constituind un punct de atracţie pentru atacatori.

Întreaga zonă depresionară denumită Ţara Bârsei detinea in evul mediu trei puncte strategice conferind un rol militar, politic si economic. Primul centru strategic este Castelul Bran (recunoscut de tradiţie sub numele de Castelul Dracula) având rolul unei trecători prin care circulau mărfurile pe un circuit ale căror terminale vestice se aflau în Flandra şi Germania, iar în sud şi est, Turcia şi Orientul Apropiat. Al doilea centru strategic este Cetatea şi ţinutul cunoscut sub numele de Ţara Făgăraşului ce a reprezentat un spaţiu de continuitate al administraţiei româneşti precum si un punct de sprijin al voievozilor valahi în Transilvania. Conform legendei de pe aceste meleaguri a plecat Negru Voda sa întemeieze Valahia, Ţara Românească de la sud de Carpaţi. Al treilea punct strategic este Braşovul ce domină viaţa economică a Transilvaniei in secolele XIV – XVI., era puntea de legatură între cele trei Ţări Românesti (Transilvania, Valahia, Moldova) bucurându-se astfel de importante privilegii comerciale. Cel mai vechi act al Arhivelor Statului Braşov datează din anul 1353 si atestă faptul că, activitatea comerciala din zona Braşovului era înfloritoare atât datorită poziţiei privilegiate a oraşului cât şi datorită calităţii superioare a mărfurilor.

Tratatele comerciale, destul de numeroase, acordate de Domnii Ţării Românesti precum şi producţia de arme au contribuit semnificativ la constituirea unei puternice influenţe comerciale a oraşului. Odată cu întemeierea Cetăţii Bran in anul 1377 are loc încheierea unui tratat comercial-politic ce va schimba decursul istoriei acestui oraş constituind legătura oraşului cu satele libere săseşti dn cadrul judeţului. Oraşul Braşov a fost clădit pe locul unor vechi fortificaţii si anume: neolitice, epoca bronzului şi a fierului- pe Dealul Melcilor si Valea Cetăţii, feudale timpurii- pe dealul Sprenghi si dacice in Piaţa Sfatului şi la Pietrele lui Solomon. Înca din prima jumătate a secolului al XIV-lea în Cetatea Braşovului erau conturate două artere principale: Strada Mânăstirii si Strada Porţii. Strada Michael Weiss de astăzi era denumită in evul mediu Uliţa Călugăriţelor şi reprezenta punctul terminal al zonei locuite din Cetatea Braşovului.

Până la sfârşitul secolului XVII oraşul se extinde pana la limita zidurilor dinspre actualul Hotel Aro Palace. În perioada aceea oraşul era împărtit în patru cartiere: Portica (spre S-E), Corpus Christi (spre S-V), Petri(spre N-E) şi Catharina (spre N-V), iar în  afara Cetăţii existau trei suburbii. Cartierul numit astăzi Blumăna (strada Eroilor, Castanilor, Colina Universităţii, Cuza Voda si  15 Noiembrie) a fost odată o zonă locuită de secui. În această zonă se afla şi leprozeria atestată documentar din 1413. Cel mai vechi cartier românesc este Schei fiind atestat documentar din 1292. În secolul XIV activitatea oraşului era concentrată în jurul pieţei principale şi a bisericii parohiale Biserica Neagra, cunoscută atunci sub numele de Biserica Sfânta Maria. Braşovul acelor vremuri era un model de organizare, oraşul fiind construit conform celor mai înalte standarde ale vremii.